Din părul tău lumină
am păstrat o geană
cu care să mă acopăr nopţile
în care nu mi-e frig,
nici somn,
ci doar dor.

Văzduhul e căprui
gândindu-se la tine
muşcând haotic din asfaltul
dintre noi
şi noi.

şi mie,
mie mi-a rămas
minunea
îmbrăţişării silabelor noastre
într-o beţie de alfabet
algoritmic
din matematicile tălpilor noastre

cu care alerg.

Şi când alerg,
mi-e trupul gând de tine.

Şi când stau,
doar stau
aşa,
rezemată de timp,
stau
ca şi cum ar fi
doar o secundă între noi doi,
o secundă
stearpă
pe care o iubim între piepturile noastre.