de câte ori am pierdut pe calea victoriei

cu câtă trudă, cu cât zel, azi

dar nu doar azi,

mai mult mâine decât azi

am călcat,

păşit-am mai mult decât călcat

şchiopătând,

cu ceasul in palmă

din trotuarul ce duce către tine

minciuni.

Nimic nu mai duce la tine

Nici măcar timpul.

Şi scriu

scriu,

dar nu scriu

mai mult decat zic

si nu zic mai mult

decat tac,

tac

si respir

respir

de tine.

Totul îmi duce a tu

sacadat

sterp

şi egoist,

uitând de mine,

uitându-ma

mă uit.

Am pornit să scriu proză. Am pornit stând cu genunchii pulsând a dor, alergând vicios spre tu. Alergând? Niciodată n-am alergat. Stau. Stau aşa, şoptindu-te. Mie mi-am mai lăsat un deget din geana ta care să le zâmbească turiştilor de pe victoriei. bucureştiul a uitat de mult. A uitat de mult să bată. Al meu bucureşti e azi e al nimănui.

bucureştiul a înghiţit ceasul şi sughite.

Aici, blogul se întreabă când te-ntorci.